Ca după lungă noapte de beție
când în locul soarelui răsare pe cer o glandă vânătă,
când în locul soarelui deasupra verzilor munți
se ridică pe cer un ficat și o secreție luminoasă
face ca lucrurile
să fie nu atât limpezi, cât supărător de exacte.

Un exces de exactitate. Trupul iubitei e țeapăn
și secretă un exces de exactitate,
de parcă celulele i s-au aliniat șiruri-șiruri sub piele
și au împietrit în poziție de drepți, încât sare din pat
(din așternutul mototolit și nu tocmai curat)
și se înșurubează în perete și se înșurubează ca un
burghiu în ușă
și sânii îi atârnă neputincioși pe planșeul lucios
de beton.
E curată tâmpenie să vorbești despre
misterele creației,
după cum curată tâmpenie este și să bei
în continuare.
Dar iată ce poți face: ghemuit în colțul camerei
pipăie-ți cu disperare corpul
cu ochii holbați la sfârcurile mici și cenușii ca două
sigilii ale morții.