A apărut ca o minune
În zori, pe-o ramură de tei,
Iar altele parcă anume
Se înfoiau în jurul ei.

Primeau același soare dulce,
Pe-obrazul fin, de rouă ud,
Zefirul venea să le culce
Cu cântece ce nu se-aud.

Și ce plăcere, pe sub ele
ÃŽncetineam truditul pas..
Și multe-au fost zilele-acele,
Făcând adesea și-un popas.

Azi, anotimpul ce nu iartă,
S-a năpustit asupra lor.
Doar una mai stă agățată
Privind pustiul crengilor.

Așteaptă vântul să apară,
Să bată, să o ducă-n hău...
Și singură, întâia oară,
Separă binele de rău..