un salt precipitat și-ncolo
uimitul trup zvâcnit balans
aș respira dar să se-oprească
această luntre peste valuri
din unda care mă măsoară-n
oglinda spartă și umbrită
de lacrima întoarsă-n stea
îndepărtată și durută solie-a
iernii-n pleoapa grea
acoperind un țipăt crud
de somn ce-și caută culoarea
și-un pol unde chemări ajung
din vis cuvintele să-și ceară-n
ninsoarea surdă muguri noi
cum legănat pământul ară
un subțiratic trup de ploi
lovind ușor zăpezi culcate
la sânul primăverii moi
în pulsul nervilor ce țară
pe-ntinsul veșted ce răcori
hrăni-vor lunecos-ușoară speranța
protectoru-i stol
cum în ferestre lacomi zorii
mă înfășoară și mă dor