Chiuie în cinstea zilei umbrele răsădite de plopi
Printre casele cât stoguri de fân
Bucuria a plesnit în cioburi păstăi
Funigei de păpădie au catifelat drumul cu râpi
Drumul până la orașul tăvălit în mizerie
Pietruit cu nădejdi
Unde-n fiecare strop de rouă dimineața e întreagă
Precum adolescenții deavalma cu visul

Pe o palmă de frunte scuturi de amintiri copacul
Destinul un fruct copt
Cuțite încinse zornăie sub lespedea vie de fildeș
Mai neîndurătoare cât nevoia de oază în deșert
Turbură iazul oglinzii dinăuntru
Florile pălesc amare ocolite de albine
Și adevărul îmbracă mitul eroicei legende

Aproape e drumul cu trepte de luptă
Cercul de fum mai vătuit
Mai greu de risipit
Se împletesc flăcări purificatoare
Și neîncăpător e văzduhul de-ntrebări

Decât batiste jilave de dor
Plecarea cu ochii închiși
Singurul drum fără răspântii
Itinerarul trece printre maci sălbatici și poeme nescrise



Iarba fiarelor(1937)