Pe neasteptate, intr-o zi,
Eu ma trezii
In mine cu dorinta arzatoare
Sa ma cufund, din nou,
In ceata si uitare,
In streasnica visare,
Ce mi-o ofera
Pulberea de diamant.

Si simt nevoia sa nu mai stiu
De mine, de nimeni si nimic
Sa ma las prada fiorului adanc,
Matasii albe, ce trupul mi-a acoperit.

In mine moare incet
Taria de a lupta.
Ma zbat, si vreau sa scap
Din panza grea
Ce mi-a tesut-o,
Otravitorul, alb paianjen.

Incerc ca sa raman constient de sine,
Si in intunecta zare
Eu o lumina vreau sa vad.
O poarta de scapare
Din negrul vis
Ce viata mea a devenit.

Vreau sa vad cum creste-n mine
Vointa de a lupta
Sa ma impotrivesc din nou
Acestei boli ce m-a cuprins.





Si de atatea ori,
Am incercat zadarnic sa renunt
La albul fum ce m-a invaluit
Intunecandu-mi judecata,
Incat nici nu mai stiu
De unde sa incep,
si ce sa fac,
Sa ma trezesc.

Ma simt atat de singur,
Cu toate ca in jurul meu
E plina viata.

O! Blestemat sa fiu
Pentru aceasta vina
Fata de mine,
Caci imi bat joc de viata mea,
De tot trecutul, si prezentul,
Si ce va fi in viitor.

Si totusi cred,
Speranta ca exista
Si de voiesc o mana sa intind,
Si ajutor ca sa primesc,
Voi reusi.

Caci singur, omul este slab
Si greu imi e
Sa-nfaptuiesc ce imi doresc.
Dar impreuna, prin prietenie
Si iubire,
Nimic nu e de neatins.