Multor oameni le lipsește sunetul plin de plenitudine al ploii,
Altora simțul viu al timpului . . . alții se cred eroi
Dar totuși . . .
Este mai mare durerea celui ce rămâne viu . . .

În tot acest tot al vieții lipsește ceva, ce nu se simte,
Decât atunci când se moare cu adevărat.
Nu sunt tristă pentru că exist, sunt tristă pentu că nu exist plenar,
Pentru că nu trăiesc plenar . . .

Există Dumnezeu și cred cu tărie în existența Lui
Și mă rog Lui . . .
Dar mă doare că nu este lângă mine și oamenii construiesc singuri sfârșitul lumii,
Intrând tot mai adânc cu sufletele pe poarta orașului, unde nu există îngeri.


Continui să cred și continui să sper că-mi voi recăpăta sunetul ploii . . .