Cu dor nebun tânjeste inima mea dupa tine,
Cu dor nebun inima mi te cheama-nnecata în suspine,
Cu dor nebun... te iubesc si te mistui în al meu piept,
Cu dor nebun... clipa revederii astept... astept !
Am strigat catre tine cu sufletul îndurerat de plâns,
Dar tot zbuciumul meu n-a fost înca de ajuns,
Te vreau... ceresc Ierusalim... primeste-mi dorul în tine,
Si naste-te cu dorul tau sfânt aievea în mine...
Te simt în fiecare trista tacere, pe tine, locas nemuritor,
Te ard... în fiecare durere cu flacara aprinsului dor,
Te chem... cu glas de sânge, te strig... te doresc,
Te iubesc... cu fiorii iubirii alerg sa te regasesc...!
Ne poate desparti spatiul, sau timpul, sau chinul ?!
Ne poate desparti întunericul, hâdul, meschinul ?!
Nu ! Rugul Iubirii nu cunoaste limite prestabilite
Ci arde în continuu prin zari netarmurite !

Nu... cu lacrimi de sânge tânjesc al meu dor,
Si catre cerul tau macar cu gândul zbor