te văd cum spionezi
pe după decibelii amețiți,
îți simt tensiunea-n
așchiile podelei,
transpiră cărămizile
și plâng pereții
în umeda-ți respirație,
moare tavanu’ în unduirile
ce le provoci,
fug notele din piese
când ușor pășești
pe scena-ntunecată,
ne-au făcut loc de dans
până și termitele podelei
au plecat păianjenii
din colțurile obscure
pleacă lumea toată,
camera e doar a noastră
decibelii îmbătați
frenetici sunt acum,
pereții și tavanul
cărămizile, podeaua
toate-s apă și ne poartă
în speranțele împrăștiate…

toate-s ude
și uscate
înghețate,înflăcărate
dragă… nici noi,
nu mai știm
în dansul ce-l purtam
în noapte…
ce e apă și uscat
ce e noaptea sau ce-i ziua
ce-i pământ sau e eter

draga mea, cine ești ?