Deodată am simțit
invazia aripilor.

Din buncare, din scări de bloc, de prin boscheți,
inchise, întredeschise, flasce,
mii de perechi de aripi
privesc spre mine obsesiv
dezarmate,
uimite….


“Parcă ne inventase pentru zbor….”



Pe la colturi de străzi
spânzurând noșalant
din sacoșe de plastic
hohotesc aripi împerecheate,
învinse..
din rondourile parcurilor
printre petunii și regina nopții
incremenită mișcare paralelă:
capetele aripilor….



Tot aerul dimineții se îmbolnăvise
de căderea lor haotică
lunecau surd,
alene,
în valuri succesive
prin jurul oamenilor de var
ce trudeau osteniți
în halele fabricii
de îngeri.