Moto: „Mill’ quatre cent cinquante six
Je, François Villon, escolier,
Considerant, de sens rassis,
Le frein aux dents, franc au collier
Qu’on doit ses oevres conseiller”
François Villon
( Traducere adaptată de Nicomah)

„În anu-o mie patru sute cincizeci’șase,
Eu, biet Villon, pseudo teolog,
Sătul de-atâtea ghele și ponoase,
Cu frâu-n dinți și tras ca de-un dârlog,
Vă las averea-ntreagă și vă rog
Să-i dați o mai corectă folosire,
Că printre rele-am strâns și bune-n stog
Și-ar fi păcat să piară-n risipire….”
1
Eu, Nicomah, student întârziat,
Puțin răcit însă întreg la minte,
În nouă sute nouă’ș’opt văleat
Nemaiștiind cât timp mai am’nainte

Am socotit adânc cu luare-aminte
Averea ( cam puțină) din prezent,
Și vreau să scriu în câteva cuvinte
Ca și Villon, un fel de testament.
2.
Întâi constat că anii mei trecură
Ca niște pui golași pe sub pârleaz,
Și tinerețea-mi, dulce impostură,
Mi-aduse bucurii, dar și necaz.

Apoi umblară unii la macaz
Și în rahat intrarăm până-n gât:
Mai bine mort, decât fără obraz,
Dar nu vă spun mai mult decât atât.
3.
Toți banii de la CEC și din contracte,
Îi dau, semnez și pun și apostila,
Soției mele-a doua (fără acte)
Ca să-și ajute vărul din Brăila.

Că azi nu mai răzbești dacă n-ai pila
Care descuie unele lăcate,
Ea să-l ajute după cum i-e mila,
Din partea mea-întreaga libertate!
4.
Coafezei Tanța care m-a-nvățat,
Când eram tânăr, tot ce trebuia,
Îi fac cadou fotoliul nostru pat
Și-o pernă să și-o pună unde-o vrea.

Iar doamnelor ce le-am greșit cândva,
Sau au depus eforturi serioase,
Le dăruiesc spre-a nu mă mai uita,
Un așternut cu totul de mătase.
5.
Doamnei Maior din Turnu-Măgurele,
Cu care m-am purtat ca un măgar,
Fiindcă umbla golașă pân’la piele
Și îmi fuma țigările Plugar,

Regret că pentru ea n-am nici un dar
Care să-i îndulcească văduvia,
Fiindcă mi-a luat chenzina din sertar
Spunând la toți că nu-i plătesc chiria.
6.
Acelui cârciumar din Maglavit
Ce-mi sechestrase-ntreaga garderobă,
Îi spun că tot”măndel” l-a trombonit
Și că-a rămas cu praful de pe tobă.

Și chiar de-o pune avocat în robă,
Succesul lui nu-nseamnă o izbândă,
Fiindcă nevasta lui cea hidrofobă
Îmi dete alt avans , fără dobândă.
7.
Ortansei mele care m-a-nșelat,
Zicând că eu o înșelai întâi,
Îi spun cinstit că totul s-a iertat
Căci nu se uită dragostea dintâi,

Și, de revine, o să-i spui:Rămâi,
Apoi o îmbrâncesc direct în baie,
Ca pe-o muiere fără căpătâi,
Și-i trag, vă jur, și-o mamă de bătaie!
8.
Testez aici, în actul meu final,
Distinsului redactor Nea Cutare,
Fin activist și intelectual
Ce-a torpilat poeme de valoare.

Ca tot ce-a strâns la dânsul prin sertare,
Din autori respinși oficial,
Să-adune, cu intenții creatoare,
Spre-a scoate-al său volum original.
9.
Acelui individ infam, și care
Mânat de o invidie neroadă,
M-a urmărit cu-atâta-nverșunare
Sperând s-ajungă-n cap, și eu în coadă,

Deși e doar o viță fără roadă,
Un mic cadou eu totuși am să-i fac:
Îi las bastonul meu , ca o dovadă,
Că n-o să poată crește făr-de-arac.
10
Antitalentelor din toată țara,
Care precum ciupercile-au crescut,
Și ne tot bombardează, iarna, vara,
Cu vorbe goale, fără conținut,

Le las, atunci când voi pleca în lut,
În loc de-obișnuitul rămas bun,
Să aibă parte, pe cât s-au zbătut,
De funie destulă și săpun.
11.
Deși de multă vreme altfel sper,
Se-avântă mulți spre-a scrie vagi catrene,
Pompoase, fără sare și piper,
Parc-ar umbla în frac numa-n izmene.

Se-agață toți de muza Melpomene,
Sperând ca poanta să le iasă bine,
Dar cu șopârle moarte și cu pene,
Poți scrie numai versuri, mă scuzați, cretine.
12.
Acelor vidanjori ce-n loc de poantă
Merg doar pe baftă, ca la joc de-arșice,
Le las la fiecare câte-o cantă,
Și un rastel întreg de polonice.

Când duduie cafeaua în ibrice
Și Muza-n epoleți ți-așterne cracul,
Eu mă gândesc la vorba care zice:
„De n-ai talent, mai bine du-te dracu’!..”
13.
Cu bancuri de trei lei și garagațe
Cam mulți în epigrame dau năvală,
Dar focul sacru de nu-l ai în mațe,
Nu ciocăni la poarta principală!

În lături bârfi murdare, cleveteală,
Și moftul ciocoiesc, având un râs sardonic!
Umorul nu-l obții la-ngrămădeală
Ci-ntr-un miraj neapărat armonic.
14.
Vedeți, cu epigrama-i o poveste
Pe care mulți o înțeleg pe dos:
Umorul, poate este, sau nu este,
Dar versul bun decurge-armonios.

Nici prea labil, dar nici prea riguros,
Zdrobit de norme goale și mărunte,
El trebuie să zboare tumultuos,
De vrei ca veșnicia s-o înfrunte.
15.
Pledez, deci, pentr-o artă magistrală,
Pentr-un impact direct și chiar tăios,
Admir o poantă de-i originală
Cu un buchet ca vinul tămâios,

Să taie fără teamă, pân’la os,
Dorește cu ardoare-orice felibru,
Și de-aia cer, și ferm și cuviincios:
Păstrați în epigramă-un echilibru!
16.
Lui Trifu, președinte în umor,
La propriu, mai ales, fenomenal,
Îi las acum și pentru viitor,
Un fel de soclu sau de piedestal,

Și-atunci când ora va sosi, fatal,
Să-i prindă copârșeu-n pioneze,
Se va găsi obiectul ideal,
Pe piedestal, deasupra să-l așeze.
17.
Lui Stelian, maestru de valoare,
Ce-n tinerețe fuse craidon,
Vreau ca să-i dau și nu din întâmplare,
Ceva util, de-exemplu-un linguafon,

Că dacă se va duce-n Helicon,
De tot, sau doar așa, ca să se plimbe,
Să știe că acolo-i de bon-ton
Să ciripești în trei sau patru limbe.
18.
Lui Geo-n Intercity președinte,
Și-n epigramă mare căpitan,
Fiindcă a dovedit că-i om cu minte
Îi dăruiesc un strașnic buzdugan,

Să dea cu el în gluma de maidan,
Și-n șerpii care capu-ntruna scot,
Și-un tron îi las, mai larg ca un divan,
Să-ncapă-n el cu poanta lui cu tot.
19.
Iar lui Wimar, cu spiritul prea viu,
Și care sper să țină mai aproape,
Eu îi urez, cândva, cât mai târziu,
Pe toți de față, el să ne îngroape,

Iar când de ani n-o mai putea să scape,
Și nici catrene nu o să mai scrie,
Iar la mașină s-o-ncurca în clape,
Tot eu să-l duc și la geriatrie.
20.
Lui Poppy spre a fi și mai iubit
De doamnele cu care-i la servici,
Și chiar de cele ce l-au părăsit,
Lui o să-i las ca moștenire-un brici,

Să-și radă barba aspră ca de-arici
Atunci când se grăbește la vreo damă,
Sau să-l agite-n aer ca pe-un bici
Când vrea să taie-adânc în epigramă.
21.
Lui nea Smarand, distinsul craiovean,
Patron la o revistă cu mult haz,
Îi las, în primul rând (că e oltean)
Mămăligă, zaibăr și-un pogon de praz,

Și îi urez acum, cât mai sunt treaz,
Să-și vândă marfa și în capitală
Că lumea-l știe-acum ca pe-un cal breaz,
Ba unii-l porecliră chiar Păcală.
22.
Epigramistelor cu dulce glas,
Egeriile noastre delicate,
Racheta mea de tenis eu le-o las,
Spre-a da retururi cât mai inspirate.

Prin lovituri directe sau tăiate,
Să dovedească-n orice confruntare,
Că știu să-atingă țintele vizate,
Și-n epigramă, sexul slab e tare!
23.
Lui Clenciu-i las un set de acuarele,
E lucrul cel mai bun ce mi-a rămas,
El va găsi efecte noi cu ele,
Că eu sunt amator, dar el e as.

Și dacă mi-o tăia oricât din nas,
De-mi va croi, cândva, caricatura,
Îi spun deschis că nu am să mă las,
Și am să-i fac, la rândul meu, figura.
24.
Lui nea Ghițescu-i dau pe veresie,
Nu doar de formă, sau de protocol,
O bască bleumarin sau pălărie,
Că nu vreau să-l mai văd cu capul gol,

Dar fruntea lui ca bila-n carambol,
În care bate-un licăr jucăuș,
Vă spun cinstit că-mi pare un simbol,
Sculptat de dalta marelui Brâncuși.

(final la octavă)
25.
DO-națiile mele sunt modeste,
RE-gret că n-am avut ceva mai bun,
MI-au folosit să scriu doar o poveste,
FA-când din ea legatul meu postum.
SOL-dat al epigramei sunt și-acum,
LA-s altor șansa de-a urca pe creste,
SI-aș vrea ca al octetelor parfum
DO-vada dăinuirii s-o ateste.