N-a fost să rămân acasă.
Anenski, Tiutcev, Fet*.
Iarăși,
de dor spre oameni îndrumat,
mă duc
la cinema, la cârciumă, la bufet.

Iată mesuța.
ÃŽnluminare.
Speranța încurajează inima prostului.
Dar dacă-n curs de-o săptămână
atât de mult s-au schimbat rușii,
dragii,
cu focul buzelor o să le ard obrajii.

Ridic atent ochii,
scormonesc în grămada de veșminte.
"ÃŽnapoi,
în-a-poi,
ÃŽnapoi!"
Strigă din inimă spaima ce,
în frământ, iese deja pe față, disperată, plictisită.
Dar n-o ascult.
Văd,
ceva mai la dreapta,
nemaiștiută nici pe uscat, nici în adânc de ape,
cuprinsă de mare străduință,
se porăieșe cu un picior de vițel
o preamisterioasă ființă.

Privești și nu știi: înfulecă sau nu înfulecă.
Privești și nu știi: respiră sau nu respiră această
curcubetă?
Doi arșini de aluat roz fără chip!
Barem de-ar fi avut vreun însemn explicativ, vreo
etichetă.

Doar că i se clatină alunecător spre umeri
a obrajilor vălurare lucioasă.
Inima-i năucită,
foc și pară.
"Înapoi, dară!"
Ce altceva? Lasă!

Privesc în stânga.
Casc gura mirat.
Mă-ntorsei spre primul - el devenise altcumva:
în comparație cu a doua pocitanie
acesta, primul, -
e curat Leonardo da Vinci reînviat.

Nu sunt oameni.
Înțelegeți
urletul chinurilor de-o mie de zile nebune?
Sufletul nu vrea mut să se ducă,
dar cui ar avea a-i spune?

M-oi arunca la pământ,
de piatră coaja obrajilor
voi roade-o până la sânge,
asfaltul în lacrimi scăldându-l.
Cu buzele istovite de jinduirea duioșiei, iată,
cu o mie de săruturi voi acoperi
a tramvaiului mutră deșteaptă.

În casă-oi intra.
M-oi lipi de tapete,
potolindu-mi cu-ncetul sufletul, cugetul.
Unde-ar exista o altă roză mai tandră
și mai pentru ceai?
N-ai vrea-
anume ție
bălțată
să-ți citesc "Simplă ca mugetul"?


* - I. Annenski(1843-1912), F. Tiutcev(1803-1873), A. Fet(1820-1892) - importanți poeți ruși.




* Eu și Napoleon; Editura Ideea Europeană; București; 2008

* Prefață, traducere și note de Leo Butnaru