Vom fi noi înșine o iarnă
Sub cerul boltă de perfuzii,
Când timpu'-n clipe-o să ne cearnă
Tot mai măruntele iluzii.

Și tot mai mult în biata gară
Vom arde câte-o lumânare,
Uitând c-o altă primăvară
Prin noi deloc nu mai apare.

Atunci, nemăturat pământul,
Sub el, tăcut, o să ne-aștearnă
Un mic crâmpei brumat de gândul
Ascuns în scurta noastră iarnă.