poate-am greșit crezând oglinda și am trecut prin ea senin
acum o cupă-i iarăși plină cu apă prefăcută-n vin...



trecea o umbră peste ape și-n urma ei bătea un gând
cărarea visului prunciei creștea atunci cuvânt de-un rând
opresc puțin să văd pe unde ar fi un cerc să fug prin sat
și mă întind spre adormire în veghe-n neguri dintr-un cart




pe undeva trecea un abur mai lin ca linu-i leru-i ler
și se făcea pe nodul vremii deschiderea în ochi de cer
eu tac cu gândul isihiei și-n rugăciune pun iar jar
și-n cele mai cuminți ferestre cresc flori din punctele de zar



și dacă visul se întâmplă să treacă-n umbre și-n tăceri
mai vin cu tine Isihie alerg pe scara de păreri
și zic în zicerea tăcerii și-n golul meu mai las un pic
ceva din valurile vieții ce duc cu ele mult nimic



mai alergam cu gândul serii prin fumul ceții de atunci
și mă pierdeam cu amintirea în ceata veselă de prunci
credeam că lumea-i doar poveste și-i plină de frumos senin
acum văd dealurile viței că-s pline de dureri pelin



cândva pe când durerile culorii erau tăceri prin Infinit
și când din pânze nevăzute creștea un lac desăvârșit
sub norii grei un gând albastru se amăgea cu amânări
și-n cele mai frumoase vise făcea spirale de cărări



așa ziceam în seara asta când tu ceri plopului un braț
și poate aș mai spune multe dar împletesc să-mi fac un laț
să las din plasa pescărească parâma bărcii dintr-un vis
în care marea e albastră și-mi umple un întreg abis



mai zic un rând și trag de sfoară și las cortina în cădere
și peste visele corinei croiesc poveștilor tăcere
porni corida într-o doară și poate iar se va ivi
o umbră-n matador de-o seară și-n cercul roșu va sfârși

............................................................

.......................
credeai că poate-i doar o glumă și poate sunt posac de-un vis
dar văd că lumea-i o minciună și eu credeam în Paradis
și mai credeam că dacă visul e din lumină și cuvânt
ar mai rodi floarea tristeții de-ar mai găsi puțin pământ...







Constanța, 31 octombrie, 2009