Între noi e o "poartă" înaltă,
Nu știu de-i închisă, deschisă...
De dor încins, aș vrea să te mângâi,
Răcoarea buzelor să ți-o cuprind,
Zăpada sânilor să ți-o alint.
Și te-aș iubi, te-aș adora,
Să ne topim, dragostea mea!

Nu știu de "poarta-i" închisă, deschisă,
De-i translucidă, de e-o oglindă.
Și dac-ar fi așa,
Să ne privim în ea:
Eu din lumea mea,
Tu din lumea ta.

Atunci
Iubirea ne-ar apropia.
Ce s-a-ntâmplat, iubita mea?
Oglinda ta, te-a-ndepărtat?!
Dar eu, eu tocmai m-am apropiat!
Dar poarta se transformă-n zid,
Un rece zid...
Prin care nu mai văd nimic.

Și când poarta se transformă-n zid,
Se-nchide drumul spre iubire...
Se naște-n inimă un vid
Ce schimbă-n rău a noastră fire...
(flora)