Fără suflare
Un bocanc a făcut praf și ultima părticică din mine

Cineva mă urmărea insistent de la căderea toamnei
N-aveam timp să dau importanță stăteam de vorbă cu vrăbiile la ciugulit omizi
Soarele mă rostogolea în poala lui începusem să mă coc
Mă dezbrăcam încetișor de mantaua amărăciunii

Într-o noapte unul cu cagulă de firmă a dat buzna în casa din colțul străzii
A zăbovit un timp năpustind întunericul prin unghere
M-a surprins într-un picior metalic supraetajat

Două mâini descleștate m-au apucat cu râvnă
Eu mignonă tare cochetă ghemuită înlăuntrul meu căzută în dizgrație
Mi-am așezat capul pe genunchii rigizi ca pe un eșafod așteptând călăul

O singură apăsare destul
În ghearele suferinței m-am zdrobit carapace de toamnă nisipie plângând staccato pe treptele casei

Jos de pe mine hainele rupte ale închistării înfățișarea tăinuitoare mi-e aruncată-n răspăr
Eșarfele durerii sunt sfâșiate una câte una dezvelindu-mă în miez
De noapte ucigătoare

Un hău imens distruge paravanul pudoarei mă scoate dinlăuntrul meu
Mă devorează îmi ronțăie cartilagiile doar conținutul meu contează
Numai interiorul restul este inutilitate

(19 nov. 2009)