Îmi pare rău de frunza murindă
Și de râul ce nu va mai curge,
De tinerețea mereu suferindă
Și de steaua ce se va stinge.

Îmi pare rău de cărămida pierdută
Și de scândura care va putrezi.
De noaptea de-ntuneric orbită,
De rugăciunea ce n-o voi zidi.

Îmi pare rău de pașii tociți
Și de florile ce nu înfloresc,
De distanțele ce le-am străbătut
În zadar fără să Te găsesc.

Îmi pare rău de tot ce mi-e dor.
De lacrimi ce se topesc pe obraz.
Și de prietenii tociți în ogor,
Și de tot ce ieri nu mai e azi.

Îmi pare rău de celelalte cuvinte
Ce le-am gândit și nu le-am spus
Și de multe gânduri cândva rostite
De prea multe ori, dar nu de ajuns.

Îmi pare rău de toate durerile
Ce ziua le duce vieții pe rând.
Și îmi imaginez o lume cu ape
Înecându-se adânc sub pământ.