îmi port pielea de animal hăituit
pe străzile acestea prinse în lațuri
capcanele mă strâng
mă rănesc
lăsând în urma mea sângele șiroaie

de undeva din zidurile morții
gonacii m-aleargă spre turma supusă
eu râd
și-mi arăt colții
și-mi scot maruntaiele la vedere

leșinul cucoanelor cutremură leșuri

mă tremură frigul
acesta pătrunde
prin fibrele mele
în versuri de alcool
poeții-mi aștern lumânerile aprinse
atât de albastru
atât de bonom

dincolo de noi
tăcerea hibernează adânc
într un sloi