ÃŽn noaptea de ger
crapă pietrele plângând
sub pojghița de gheață
din oasele drumului.

Oameni mor pe undeva
copiii sărmani la fel
razele lunii sunt reci
orașul e închis în sine
ca moartea-n naștere.
Câțiva se fac nevăzuți
pe străzile drepte
își lasă răceala afară
și urcă
într-o piramidă-n camere.
Se înfurie vântul,
în pieptul celor singuri
bat clopotele,
îngerii înghețați
pe la geamurile înflorate
se grăbesc.

ÃŽn noaptea asta
ești despuiat
de toate învelișurile.
Vino odată dimineață
își zice gândul -
să omor noaptea
cu un înger de lumină
să o transform în abur
ca la începutul lumii.