în metropolă cu toți pescărușii aceia planând obositor
cu toate bulevardele trecute la pas
numărând pietrele din caldarâmul lipscaniului
mirosuri voci fragmente din sărbătorile altora
și vorbeam vorbeam vorbeam
încărcam în camioane fosforescente cuvinte
le trimiteam cât mai departe de noi
să nu le mai auzim să se facă liniște alb ceață și fum
închipuiam siberii prin crâșme hulite de alții iubite de noi
ne i s t o v e a m

ce să îți mai spun
începe încă o noapte
dar poate mâine o dimineață străină va reuși un gest de salvare
deși cam târziu
vremea zăpezilor a trecut


toate acestea mi-am spus toate acestea
apoi mi-am spus vai vine o vreme când
apoi am tăcut pentru că mi-a fost rușine de cuvintele mele
apoi m-am întors și iar am rostit


toate acestea mi-am spus
toate acestea apar la momentul potrivit
îi iubeam pe oamenii aceia firavi tremurând în mâinile mele
o da mâinile mele pe gâtul lor alb mâinile mele pe umerii lor delicați
mâinile mele pe omoplații lor triști
era ceva dobândit la naștere ceva fără putință de ucis
nu milă nu înțelegere nu fraternitate
ceva ca un chibrit aprins în grabă
stins înainte de vreme
cred că îi iubeam din nebăgare de seamă
mereu spuneam cuvinte pentru ei
mereu renunțam și
mereu o luam de la capăt


ascultă acest text în lectura autoarei