Mereu îmi dispare câte ceva în timp
rămân tot mai singur printre oameni
aici totul zboară, clipele se grăbesc
spre un ținut al tăcerii,
drumurile duc spre întuneric
pe un câmp năpădit de plante sălbatice
unde teama nu te lasă s-ajungi.

Acum că tu ai plecat, știu
mi-ai lăsat o umbră în presimțiri
aștept ploile de toamnă și vântul
cu insomnii prelungite spre dimineață
și dureri adăugate prin ani.

Pe cine să întreb când cade bruma
sau se acoperă ochii cu ceață
și îngheață fața nevăzută a unui gând.