În noaptea cu pereții de sticlă
cine să te mai caute?
Câte o femeie izgonită de întuneric
din casa cu ferestrele acoperite
pe care nu le deschide mână de om.

Scrumul luminii din inima ei
se retrage-n adâncul gol,
afară crapă mugurii pe ramuri,
înviorează tăcerea,
se luminează scara interioara a casei
cu urcușul femeii.

Stelele bat pasul pe loc
la hotarul dintre vis și somn,
cântă cocoșii de ziua
până când se deschid porii nopții
și înfloresc gândurile libere
pe crengile dimineții.