Mistretul din valea Viisorii

Se-aud hauind gonasii-n huceag
Si-ncepe sa latre si haita de caini
Si inima-ncepe sa bata mai tare,
Ortaci din standuri strang arma in maini.
Si larma se-apropie,ecouri sunt multe,
Trec linia de standuri o turma de cute
Gonite de-o javra de caine.
Crengi rupte se-aud,se misca huceagul
Si ca o sageata apare pribeagul,
Iar cainii-l urmeaza din spate si laturi
Mai face vreo cateva salturi...
Un pocnet de arma,sageata se frange,
Pe alba zapada sub cerul albastru,
Prin mii de ecouri aude padurea
Si-n vuietul ei padurea isi plange sihastrul.
Se-aduna conasii dau cainii deoparte
Se bucura toti,povesti se-nfiripa
De lupta cu cainii a celui de jos...
Ai tras,nea Ioane,asa ca la carte,
Dau mana cu cel norocos.
Dar cel ce a tras priveste-n tacere
La trupul inert,de viata acum gol
Nu poti sa te bucuri decat in secunda
Cand trasnetul pustii-i un simplu omor.
De-acuma padurea imi pare pustie,
Am scosdin rabojul naturi o fiinta
L-as da inapoi dar nu-i cu putinta,
Zadarnic regrete,zadarnic cainta.
Asa e viata lasata sub cer
Iar omul se crede stapan peste toate,
Sa-i treaca regretul ajunge o noapte,
Iar maine ar face la fel.
.....................................
In templul tau sfant,padure ne iarta
Ca astea sunt legile firi sub soare,
Spovada pacatelor noastre primeste
Noi tie, padure,iti cerem iertare.

Ioan Ghip