Mi-e gândul risipit în zări de necuprins,
În suflet valuri zbuciumate se sfarâmă,
Pășesc prin porți deschise spre culmi de neatins,
Iubire-adevarată vreau, doar o fărâmă.

În mintea mea se țes albastre idealuri,
Se tânguie în suflet un dor neîmplinit;
Dă-mi, Doamne, aripi să mă-nalț din valuri;
Înfiorată de iubire să pier în infinit.

Simt fruntea grea de vise spulberate
Și-n ochi port umbrele furtunilor de gheață,
Ca o puștoaică, trăind iubiri adevărate,
Aș vrea să-ți fiu Luceafărul de dimineață.