așa e ne punem binișor feții. ori fețele frumoase
la ofertă. ca apoi să le scumpim peste noapte.
să ne scoatem. dacă tot ne-am băgat în seamă.
și iadul e plin de drăgălășenii:
„mamii bring mi mai șuuz te rog”...
pe urmă ne mîngîiem. monstruleții zbanghii.
mici și ai dre-q.
pînă cînd fac gura mare și happ:
nu mai rămîne nici sufletu’. de analiză.

inocenții ar putea să se întrebe apăsător.
care e tasta escape. sau anything else.
dar nu vor găsi sorry-ass. decît crashul rebootului.
din care-i salvează doar naiba.
aia sistematică a reciclării.

între una stupid de moartă. și alta debil de vie. să dezertezi. să te scîrțîie gerul. care te-acoperă noaptea. sau să atingi o melodie. care dansează. goală. într-un pod prăfuit. cu jucării uitate. să reușești neputința. sau să te-abții. pentru că poți totul. sunt două feluri de cancer. iar vestea bună e că solitudinea. e cancerul ăla benign. un fel de ospiciu cu picioarele pe pămînt. care latră la lună...

există boli de neînțeles. vești implacabil funebre. și vești incredibil de vii. despre care poți liniștit. să spui că auuuu. oricum luna înțelege totul. nu e bătută în cap. ea vine la vorbitor. plină de sine sau mușcată de lupi. ea știe dinainte. cît ești de întreg sau de rupt. și luna e drăgăstoasă. luna e dragostea care întregește și rupe.

e minunat o rupem în fericire. și toată bucuria asta se hrănește. cu frumusețea noastră.
de cancer.
îndrăgostit.