Ler,
Domnului
Doamne...

Cântecu-i trist
ÃŽn viscol pierdut,
De gânduri prins
Fir de trecut
Greu amintit,
Parcă-ngropat
într-un mormânt.

Bătrânii mei
Cu chip de stâncă
Nu pot apărea pe internet,
Comunicarea se poartă încă
Din negurile vremii în direct
Prin glas de sânge,
ca o poruncă.

La marginea lumii
Căsuța lor ruină,
Sfârtecată
De cornul Lunii
Pustie și ninsă,
Își plânge parcă
stăpânii.

Rămasă pe-un perete
O urmă de ramă,
Îmi amintește care-i era rostu`;
Aici mă-nvățau ruga la icoană
În genunchi, cu mâini preune
Spunând după ei,
Tatăl Nostru.

Uitat e basmul bunicilor mei
Spus la gura sobei,
Cum era pe-atunci,
Cu Feți-Frumoși
Cu zâne și zmei,
Ori cu haiduci
săltând în șei.

Ler
Domnului
Doamne...