ne îmbrăcăm în timp ce intersecția vorbește
prin fereastra deschisă
cu păsările ieșite din teama nopții care foșnește

ai încă stropi de apă pe sâni când îți potrivești sutienul negru
e ca o lumină precisă
zâmbetul tău de mentă încă integru

îți privesc acum părul strâns cu un elastic subțire
de parcă ai avea un ochi în ceafă
cu care vezi totul dintr-o privire

aș vrea atunci să-ți cobori pleoapele așteptând
un sărut moale
ca o ofrandă cuvenită ca o întoarcere în rând

ți-aș prinde apoi buzele cu dinții ușor
mai întâi pe cea de jos ca și cum
asta ne-ar ține cumva suspendați între tavan și covor

aș vrea atunci să-ți spun te iubesc pe buza superioară
să-ți desfac sutienul în timp ce
intersecția ar vui ca o femeie lăsată înadins pe dinafară

alarmele mașinilor din parcare nerăbdătoare ar face o larmă
ca o ploaie de jos în sus
aș bea stropii de apă de pe umerii tăi unul câte unul ca într-o karmă

am întârzia oriunde am avea de plecat cui i-ar păsa
ar fi în bucătărie fum și miros de cafea împroșcată
s-ar rupe tocurile tot așteptându-te s-ar înflora
rochia ta încă neîmbrăcată

n-ar mai fi nevoie de ruj pentru că se știe
buzelor ce tocmai au sărutat nu le mai trebuie nimic
decât încă un sărut încă unul până când dor ca să fie

ar lovi atunci soarele perdeaua ridicată
s-ar zgâlțâi ferestrele ca un cristal seismic
ar încremeni buletinele de știri ca o înghețată de ciocolată

ca o pană de curent ca un fulger globular ca o privire sumară
ca o nouă înfruptare
ne-am îmbrăca apoi matematic ca o filarmonică interioară