Vino cu Mine! De astăzi, te voi face de oameni pescar!
Aș veni, Doamne, dar piciorul nu știe să poarte pasul hoinar.
Talpa mea nu știe să calce piatră, cum poate face cărare!?
Nu am baston în care să îmi sprijin umbra în însingurare.

Lasă părinții, lasă soția, lasă copii și vino cu Mine!
Aș veni, Doamne, dar noaptea vederea nu mă mai ține.
Ochii mei se destramă în praf și cenușă. Sunt ferestre
Demult închise în scânduri și păienjenișuri rupestre.

Eu sunt Cel ce sunt! Vino, vino cu Mine în nesfârșire!
Aș veni, Doamne, dar brațele nu cuprind a Ta nemurire.
Ele poartă în mișcare doar vâslirea și puterea din ape,
Pânza corăbiei în bătăi de vânturi puternic turbate.

Vino cu Mine! Fratele tău m-a aflat și M-a urmat.
Aș veni, Doamne, dar haine curate nu am și sunt nespălat.
Nu știu să fac nimic din ceea ce-mi ceri. Sunt un prost!
Cuvântu-i sărac! La inimă nu Te am și nu Te cunosc!

Eu sunt marea ta! Peștii așteaptă să-i aduni la un loc!
Aș veni, Doamne, dar aseară am aruncat mreajă fără noroc.
Așa că, de Te-aș urma, Te-aș amăgi, căci pescuiesc
Cu mreje vechi, rupte și nu pot așa să Te slujesc.

Vino după Mine! Urcă-n corabie și din nou aruncă
Mai la adânc mreaja ta veche. Las-o mult să se ducă!
Acum trage! Cu nădejde! Simți a peștilor greutate!
Ei sunt cei ce așteptă. Pescuiește-i pe mai de departe.

Vino după Mine! De azi te voi face de oameni pescar!
Vin, Doamne, pasul e sigur, palma aripă și văzul cleștar.
Inima mi-e cer de iubire și foc mistuind lângă altar
Dar, de voi greși și Te voi lepăda, mă vei ierta iar?