sub zăpadă se ascund micile bucurii, înainte de topire sau de strivirea
sub tălpi a unor cuvinte
când deschizi geamul spre est, rememorezi iernile, îți spui că
în acest anotimp nu mai încap decât orhidee, le strângi în pumni și
auzi cum copiii plâng, copiii râd, nici nu mai înțelegi simțurile

mâinile înghețate deschid alt geam, inspiri sau tresari, ceva
se pierde iar sub altă zăpadă, de dincolo se aude un concert
sunetele fac din căldură un loc imposibil, fără aer

atunci apare durerea, direct sub rotule, ți se taie picioarele
o înțepătură în cord, aluneci, dar astăzi nu mai cazi, schimbi sensul
te înalți, planezi deasupra blocurilor, în rotiri nesfârșite

singură marea te mai așteaptă, să te cufunzi în ea, să râzi sau să plângi
numai copiii să nu audă, să își astupe sufletul, să nu îi atingă
vreun strigăt sau crivăț