un cortegiu negru trece
la apus se scutură norii
stele strălucesc timid, dar
în curând se vor stinge
căci doar noaptea e ziua lor.

convoiul se oprește, liniște,
doar muștele se mai aud
printre atâtea suspine grele
cu care leșul împuțit și galben
va coborî plictisit în infern.

luna piere în tăcere
moartea i-a învins din nou
pe toți cei ce au crezut
că va fi un alt început.

dorință seacă și nu sacră
în loc viata să o trădezi
cu gândul să o îndepărtezi
departe, dincolo de aceste grămezi
de morți și de corbi însetați și beți.