Pînă și lumina se arcuiește
sub puterea infinitului
uneori atât de mult încât
se prinde din urmă
într-o sferă albastră...

O simfonie de culori
strecurată prin lacrimi de cer
poate fi poezia luminii
dedicată pământului
sau pământenilor...

Poate greșesc,
dar sub puterea infinitului
arcuirea mea nu are nimic comun cu nemurirea
și nici nu mi-aș dori
să mă doară veșnic...

O întrebare la care
nu așteapta nimeni răspuns
ci doar iubire...

Oare mai are rost
să măsor câte raze mor
pentr a-mi lumina
curcubeul?!...