Cărări ascunse pașii-mi bat
Și ne-nțeleasă-i legea firii,
Cu gândul lumea o străbat,
Prinsă-n vraja amăgirii.

Valuri mari se sparg de țărm
Și furtuna abia începe,
Nu e loc să așteptăm,
Pe un dig și vântul rece.

Pe cerul pământiu se-adună,
Norii grei și fără veste
Scuipă foc, năvălnic tună
Spulberând a mea poveste.

Și în balanță eu voi pune:
Un trup sortit să-mi fie scut
Și-un suflet blând și tare,
Ca piatra de mormânt.

Balanța se înclină când,
Trupul plin de răni suspină
Și sufletul cel tare vrând,
În viață să-l mai țină.

Dar nu e chip să fie dreaptă,
Când sufletul cel blând e otrăvit
De marea răutatea omenească!
Ce-n fașă trebuia stârpit.

În locul meu v-or plânge norii,
Lăsîndu-mi chipul liniștit
Și-n păr s-or strânge stropii,
Înfiorându-mi trupul istovit.