Mi-e tare dragă viața din satul meu natal,

Din dealul Þărăncuța, ținut monumental

Prin fânețele seculare de la Calafindești,

Cu florile lor rare, din vremuri de povești.



Acolo-s florile gingașe de la Stejărei:

Brândușe, mărgeluțe, stânjenei,

Clopoței, bulbuci și laleaua pestriță,

Din care-mi împleteam copilă, coroniță.



Cu dor privesc spre tine satul meu natal,

Loc strămoșesc, măreț te-nalți pe deal,

Precum ne spune chiar legenda acestui sat,

De pe vremea marelui Traian aici ai existat.



Trecuți prin furtuni, chiar de au fost săraci,

Oamenii au păstrat cultura de la daci,

Prin obiceiuri și legi sacre, de toți respectate,

Pe care bătrânii cu drag, le transmit mai departe.



Se știe că mereu ai fost un sat creștin,

Cu biserică încercată de un greu destin…

Moștenire sfântă de la Ștefan cel Mare,

Ai fost călcat de turci și de hoardele tătare.



Ai renăscut din propria cenușă printre văi,

Pe-același deal măreț ca și oamenii tăi.

Noi drumuri leagă azi casele de gospodari,

Care se înalță-n Soare mândre, tot mai mari.



Ape cristaline răsar din deal curgând la vale

(Pârâul Cojocii, Pârâul Irinei, La punte, Hatnuța și Horaiț)

Printre case noi și câmpuri din timpuri ancestrale,

Udând pământurile oamenilor din Calafindești,

Ce și-au păstrat tradițiile din vremuri strămoșești.





Oricât în lumea asta mare am colindat,

Sufletul meu numai aici se simte împăcat…

Spun ca și Blaga și cred cu-adevărat,

Că însăși „Veșnicia s-a născut la sat!”.