aș vrea să tac,
doar prin semne să vorbesc,
să percep totul pipăind
cu ochii și cu inima,
acolo unde nu ajunge gândul
poate ajunge dorul,
acest armăsar înaripat
care străbate câmpul inimii
spre lumi astrale
unde se întâlnesc zeii
și sărbătoresc trecerea timpului,
ca o apă, trecerea timpului,
care ne schimbă în mumii…

as vrea să tac
să pipăi lumina
și s-o zdrumic între priviri,
lumina care ne saltă în ideal,
acei zori ai diminetilor de primăvară
care ne sanctifică pe altare de vis.

as vrea să tac
doar cu săgețile privirii
să mângâi chipul angelic al unui nud
răstignit prin muzeele lumii,
poate găsesc in el chipul iubitei,
rătăcit prin privirile avide ale unui pictor
care a imortalizat-o pe pânză.

aș vrea să tac,
să mângâi moartea doar cu un surâs,
poate o înduplec să mai rătăcească
prin pustiuri,
să culeagă alte recolte
în nopțile ei de grație
când dansează cucuvelele
pe turlele bisericilor,
noaptea pe turlele bisericilor...

aș vrea să tac,
atâtea crime a făcut limba,
morfolind cuvintele,
săgeți de cuvinte împroșcate cu sânge,
precum urmele rămase după un viol,
limba netrebnică care s-a prostituat
pe centură cu fel de fel de saltimbanci…
tăcerea spune
mai mult decât muzica lui Strauss
și ne face mai înțelepți decât anticul Socrate.

2010