În marele ostrov însăilat cu spume,
cântau din clopote suavele agrume:
lămâia, pamplemusa, clementina,
cedratul, portocala, mandarina.
Speranțe de răcoare, mingi de slavă,
se legănau în toropelnică zăbavă,
adeverite pentru cine știe cine.
Înaripări solemne și roiuri de albine
pluteau peste livezi. Dar într-o bună zi,
în insula fără trecut se năzări,
la umbra unor întâmplări secrete,
un nou venit, fiu de ciupercă sau burete.
- Să-l retezăm cu fierul, afară veneticul!
Afară neființa, nedragostea, nimicul!
- Sfios precum un schivnic, de ce să ne-nfioare
intrusul mărginaș, agrume surioare?
Cu fața zace, aplecată, la pământ,
nu cheltuiește bogăția noastră-n vânt.
- Nu știm ce vrea sau poate măruntul ipochimen,
de ce s-a strecurat în acest Olympi limen?
- Să-l ocrotim, sărmanul, e orb și apatrid!
În umbra unei buturi, el aștepta livid.
Dar corul primitoarelor, sunând mai tare,
a biruit. Și a rămas buretele de peste mare,
carele zornic a născut odrasle și nepoți,
deodată, nu pe rând, i-a încuscrit pe toți,
umplând cu nunți neobosite blândul aer.
Deci arborii s-au înecat în caer
de pufuri, scame vagabunde și tuleie.
Puietul anonim, născut fără femeie,
a supt de vlagă dreptele tulpini,
a prăbușit minunea gingașei grădini
și, Domnilor! nimic n-a mai rămas - gemu Pastil -
numai micelii, clăi de mucegai ostil,
nimic, nici clopotele de odinioară,
nici păsările ce brăzdau văzduhul într-o doară.