Bătrîna stancă uriașă e neclintită de pe loc,
O sapă apele să scape de ea, și-n veci o pizmuiește
Þăranul prost,zicând c-ar face ogor din locul ce-l păzește
C-un ceas înainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc.

Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjește,
Dar tace și când sulfă crivăț ea sfarmă gerul cel tăios.
Și ocrotită valea-ntreaga dă roade spornice voios
Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezește.

Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc!
În umbra ei pasc încă mieii și-ajung vlăstarii brazi puternici.
Și fie-n mare sau mic număr , neputincioși sunt cei nemernici -
Bătrâna stanca uriașă e neclintită de pe loc.




Laurențiu