Fericiți cei ce se bucură că sunt
Fericiți cei ce se bucură că sunt o singură dată
Fericiți cei ce se bucură că n-au rămas fără să fie niciodată
Fericiți cei ce ieșind din pântecele nopții au deschis
ochii mari și nu s-au speriat de întinderea mării
de negura codrului de uscăciunea deșertului de
colții fiarelor de vijelie și trăsnet de grindină
și ploaie de ger și crivăț de mulțimea vietăților ce
se mănâncă între ele de recile depărtări ale
astrelor de arșița soarelui de tot ceea ce nu poate
fi stăpânit

Fericit cel cu toată încrederea s-a uitat la tot
ce-l înconjură și a zis: așa este

Fericit cel ce întâlnindu-se cu Apusul la Răsărit
și ținând luna și soarele în palmă face din mare
ceruri și ceruri din mare
Fericit cel ce nu taie nimic din ce este întreg și
nu uită tot când soarbe soare din struguri

Fericit cel ce spune ține-le toate câte sunt nimic
nu este al meu și de aș fi al lor m-ar durea că
ele nu sunt eu

Fericit cel ce înalță zmee doar cu visul lui din
lumina vederii

Fericiți acei ce au piele și carne și oase și nu mai
știu că au piele și carne și oase

Fericiți acei ce luându-și măsura din Azimut în
Nadir nu se sperie cât sunt de mari

Fericiți cei ce știu să citească în pietre
mileniile care-au curs peste ele și nu pot plânge
că nu se mai întorc

se mai întorc

Fericiți aceia ce sprijinindu-se într-un deget nu
fac gaură în cer

Fericiți cei ce opresc molima pe unde calcă

Fericiți cei ce spun aici și știu că este pe totdeauna
și așa ard putreziciunea fără să clipească

Fericiți cei nu se dărâmă când strănută pisica

Fericit cel ce nu spune niciodată norocul este
aproape sau este scurt și fără întoarcere

Fericiți cei ce merg de-a lungul râurilor și nu le
fură pești

Fericiți acei a căror foame se satură cu pâine
dospită cu pâine nedospită albă ca ziua sau neagră
ca noaptea

Fericiți cei ce ajunși la o răscruce nu caută
drumul înapoi

Fericiți cei ce nu turbură umbrele și nu aruncă în vânt
vorbe spuse de alții

Fericiți cei ce rătăciți prin bâlciuri sunt jefuiți
de toți șarlatanii și nu se plâng niciodată

Fericiți cei ce umblând ca niște câini lihniți de
foame nu strigă cerului că este o piele de măgar
pe care doarme un chior nesimțit

Fericiți cei ce dând peste o comoară văd o
grămadă de oase

Fericiți cei ce-și ung puținul cu untdelemnul
răbdării

Fericit acela ce și-a dat calul de foc pe o greblă
să strângă cu ea nisipul

Fericit acel ce știe că ploaia nu-i va trece
niciodată dincolo de piele

Fericit acel ce după ce a ucis balaurul nu se
sperie de o muscă

Fericit acel ce are pe fiecare coastă o duzină de
metehne și cu o a treisprezecea străpunge cerul

Fericiți cei ce plâng când toată lumea râde și nu
știe de ce

Fericit cel ce nu fură covrigii din coada
câinilor numiți istoria în mers

Fericit acel ce făcându-se pâine se lasă dumicat
de păsări și zboară cu ele

Fericit acel ce stă pe prispă

Fericit acel ce nu se satură de muzica florilor și de
culorile tăcerii și se scaldă în curcubeul păsărilor
cântătoare

Fericit acel ce se ascunde cu sobolii și mai are o
stea la capătul nopții

Fericiți cei ce numără în bobi și mătănii

Fericiți cei ce dorm unde pun capul și aud cei
dintâi cocoșul din cenușă

Fericiți acei ce aud lăute cembale și ceteri când
lumea văduvă strigă și bocește

Fericit acel ce odată ajuns în vârful muntelui nu
uită cum îl cheamă

Fericite sunt animalele care n-au ajuns oameni
fericiți sunt oamenii din toate animalele

Fericit acela ce-și mușcă limba când vede că linge

Fericiți cei ce împletesc ramuri de salcie și se
duc să-l întâmpine pe cel ce nu vine.

Fericit acel ce și-a făcut nai din oasele moșilor
lui și adună mai departe turme

Fericit cel ce-a pus un corb să-i povestească
ce se mai spune prin copaci

Fericit acel ce varsă vin seara și aruncă firimituri
prin curte și pune la poartă chiupuri de apă
proaspătă pentru cei ce vor trece noaptea

Fericiți cei ce strâng în coșuri fructe și speriați
de frumusețea lor nu le mănâncă

Fericiți cei ce aflându-se în fața căderii de apă
nu își închipuie că sunt ei vârtejul

Fericiți cei ce-și privesc dușmanii în albul ochilor
și nu clipesc

Fericiți căutătorii de izvoare

Fericiți aceia ce nu vin la nici un ospăț cu traista
goală

Fericit cel ce vânează numai în vis

Fericit acel ce nu își unge ochii cu nici o alifie
nu își moaie limba în apă murdară și nu își pune
paie în urechi

Fericit acela ce știe că doar înainte de a-i crește
dinții avea voie să sugă

Fericit acel ce nu așteaptă moștenire și are ce
să lase cui nu se așteaptă

Fericit acela ce se întinde în iarbă și nu ceartă
greierii că nu îl lasă să doarmă

Bucură-te de toate fericirile cel ce crezi că nu ai
nici una

Bucură-te când ai aflat ceea ce nu știai că se poate
ști

Bucură-te de ce nu ți s-a dat cel ce n-ai cerut
niciodată

Bucurați-vă că soarele e rotund și nu îi
vedeți marginile

Bucurați-vă că nimeni nu poate să vă fure luna

Bucurați-vă că n-ați fost și nu veți fi mâine

Bucurați-vă cei ce n-ați fost greșiți din ghionoaie
și strigoi

Bucurați-vă cei ce nu v-ați născut doar pe jumătate

Bucurați-vă cei ce căutați îngeri căzuți în
balta viselor buimace

Bucurați-vă cei ce nu l-ați crezut pe Aaron și nu
ați dat să facă idol aurul pe care îl aveați

Bucurați-vă că n-au fost smulse trăznetele din
rădăcini și cerul n-a rămas sterp

Bucurați-vă de întinsul mărilor până când nu se
vor face pucioasă

Bucură-te cel ce te-ai așezat la masă și nu te ard
mâncările

Bucură-te de femeia ce nu cere să-i aduci mistrețul
cu ochi de rubine cu colți de fildeș copite de
smaragd și păr de aur

Fericiți acei ce nu calcă pragul Împăraților dar
ajung la Împăratul

Fericiți cerșetorii ce nu primesc nimic
de la darnicii care împart într-a opta zi a
săptămânii

Fericiți cei ce pleacă dimineața și seara poposesc

Fericiți cei ce nu caută fericirea

Fericiți cei ce nu cred în tinichele cu foc în coadă

Fericiți cei ce nu otrăvesc apele

Fericiți cei ce nu răscolesc morminte să caute
dinții de aur ai zeilor îngropați

Fericiți cei ce nu-și întind nervii pe gard

Fericiți cei ce nu se fac a iubi pe koprologii
sfintelor arte

Fericiți cei ce nu lingușesc nici puterile nici
neputințele uzurpătoare

Fericiți bătrânii care au în urma lor o tinerețe

Fericiți cei ce nu se fac profeții celor de mult
trecute

Fericiți cei ce nu primesc bani să dea muștele
afară din curte sau să care aer cu găleata

Fericiți cei ce dau bostanii la porci și ascund
perlele de ochii plebei

Fericiți cei ce merg pe gheață și nu se întreabă
cât de adâncă e apa

Fericit cel ce seamănă ciulini și culege foc

Fericit cel ce-și împrejmuie curtea dar nu încuie
poarta zi și noapte

Fericit cel ce nu își îngroapă prieteni și
îl
îngroapă prietenii

Fericit cel ce ajuns între brazi nu caută nici unul
strâmb

Fericit cel ce ridicând casa începe cu acoperișul

Fericit cel ce calcă pe fum

Fericit cel ce găsind ouăle nopții nu le vinde
în piață

Fericit cel ce știe că nu va avea timp să-și numere
perii junghiurile și dușmanii

Fericit cel ce lăsat de soartă în grădina plină
de toate poamele pleacă să caute roade în pustiu

Feriti cel ce s-a înjugat la carul soarelui
și-l răcorește luna

Fericit cel ce tot căutând nimicul adoarme pe
nesimțite

Fericiți ce ce pornind pe urmele fiarelor ajung
la oamenii care-i mănâncă și le redau sufletul

Fericiți cei ce lasă pe tânjală tot ce nu-i apropie
de niciodată

Fericiți cei ce tot vânturând vorbe nu strică
vremea

Fericiți cei ce nu fac praful în drumul lor și nu
seacă fântânile

Fericiți ce ce scriu peste tot ceea ce au citit
în stele

Fericiți cei ce nu vor să umple bolobocul fără fund

Fericit cel ce ieșind curat din baie nu plânge după
straie noi

Fericit cel ce se bucură după ce-a numărat oile
vecinului și a văzut că sunt mai multe ca ale lui

Fericiți cei ce joacă tot în arșice și nu le pasă
că trece timpul

Fericiți cei cărora le curge printre degtete și nu
le rămâne nici un fir atâta aur
cât piramida cea
mare

Fericiți cei ce auzind privighetoarea nu se gândesc
la măgar

Fericit cel ce la întrecerea de arme nu mușcă din
adversar

Fericiți cei ce se mai miră într-o lume a fețelor
de lemn

Fericiți cei ce nu își plâng de milă și nu râd de alții

Fericiți cei ce-au învățat de la furnici că nu sunt giganți

Fericit cel ce ieșind din puț nu cade în găleată

Fericiți cei ce-au tăiat mielul gras pentru cel
părăsit de turmă

Fericiți cei ce găsesc mereu balsamuri
noi pentru răni vechi de când lumea

Fericiți cei ce nu vor să învețe nimic pe nimeni
cei ce nu vor să mântuie lumea cei ce nu așteaptă să
le cadă din cer mai mult decât ușorul ce duce
poverile
cei ce nu se opresc la mijlocul scării
cei ce adună pietre colorate
cei ce pândesc arătările pe fața heleșteului
cei ce adună bureți
cei ce prind păsări în lațuri și le dau drumul
cei ce spală cerul cu ochii când îl privesc
cei ce sar capra și înalță zmee
cei ce fură harbuji să-i împartă
cei ce lustruiesc oglinzile ca să fie mai frumoși
cei ce trimit pe ape mesagii necunoscuților sau
zeilor
cei ce adună petice să-și țină viața
cei ce îmbracă țiganii în beteală și nu
îi bat
cei ce cântă la nunți fără
plată
cei ce se duc la pomeni și se roagă mai aprins
ca rudele mortului
cei ce umblă cu circul și caută maimuțele de pureci
cei ce așteaptă a doua venire și nu își pierd
răbdarea
cei ce strâng pene multicolore să-și îmbrace femeia
lipsită de podoabe
cei ce joacă ursul pe străzi
cei ce lustruiesc cristale să le ferească de ochii
murdari
cei ce fabrică leacuri inutile la suferințe
închipuite
cei ce tot fac aur din plumb și nu-i crede nimeni
că-l vor face vreodată
cei ce umblă din hram în hram să caute un sfânt mai
bun
cei cu ținere de minte la cântece și jocuri
cei ce nu vorbesc altora nici ca din pod nici ca
din pridvorul cerului
cei ce ghicesc în ghioc și spun nefericiților
minciuni care-i alină
cei ce cheamă pe Sfânta Foca și apără oamenii de
grindină când ea nu vine
cei ce-și căptușesc hainele cu vântul iernii
cei ce adună roșcove și nu le dau decât copiilor
cei ce aprind lumânări la orice biserică le iese în
cale
cei ce nu se însoară ca să fie ca toată lumea
cei ce încurcă mereu urmele vânatului
cel ce prinde în plasă mai mult apă decât pești
cel ce știu că la a doua naștere nu vor mai avea păs
cei ce cântă din trișcă din frunză din solz de pește
cei ce seamănă să nu
culeagă niciodată
cei ce zugrăvesc pe aer cu genele
cei ce calcă pe zăpadă și nu lasă urme
cei ce trec noaptea prin fața caselor și aprind ferestrele cu dorul lor

Fericiți cei ce vor face un pod
între mal și ne-mal peste nici ziuă nici noapte
peste văi de pulbere peste munții de oase și peste
ceața sufletelor
peste valurile neliniștii și liniștea eterului
peste amurgul puzderiilor de astre și alba altor
puzderii
peste geamătul robilor striviți de munci și urletul
haitelor
peste toate gâtlejurile fără fund și peste toate
stările îngerești
un pod ca limba între cerul gurii
și suflet
să treacă peste el toate ne-spusele
să se topească pe el toate spaimele și grija deșartă
din inimile strivite la temelii de ziduri fără suflet
pod peste mlaștina zadarnicului du-te-vino în care
toate noimele s-au înecat