Dormi zînă în patul cu gratii, așternutul de fîn se în pierdut în furtună.
Am tresărit singuratec, în zadar te caut în fiecare noapte cu lună.
Pe nisipul de aur văd urmele tale cum fug, risipite în noul amurg.
Vîntul nesătul de mînat valuri spre mine, simte fiecare demiurg.

Te găsesc ca sirenă, aruncată de valuri pe țărmul din sufletul meu.
Toți peștii se ascund în abisul unui pîntec de aur de Dumnezeu.
Adun val după val în aripi cuprinse de singurul meu albatros.
Eu mă aplec în ruga mea pentru o clipă de vis cu cer luminos.