Nu mai avem subiectele comune.
Nu mai dorim același viitor.
Nu mai avem pe loc de ce rămâne.
S-a-nchis trântit și ultimul clasor.

Am renunțat să mai visăm la mâine.
În urmă nu mai e nimic de spus.
Când în nisip numai nisip rămâne,
Ce-ar mai urma, sau ce-ar mai fi de spus?

Am căutat atent în ochi tăi durere,
Dar n-am văzut nimic din ce speram..
Aș mai rămâne, dar de ce-aș rămâne!?
Sunt cea din urmă frunză de pe ram.


O fi prezentul liniștit în vorbe.
E sec în fapte și simțiri comune.
Degeaba dai mesaje pentru surzi cu tobe.
Când zici nimic, nimic în veci rămâne.


Februarie 1997