Părinții mei, mângâiați-vă, părinții mei,
Fiul din lumina lămpii
A trecut gardul viu al codrilor
La divinități,
S-a-ncoronat demult cu stelele de mare.

Rămași în urmă cu lacrimi pe tacâmuri,
Priviți trecerea mea neștiută,
Urmat de pasări
Și suite clătinate de ambrozie.

ÃŽn ciliciul iernilor iermit,
Aici mi-e adormirea molcomă,
Îmbiere-n clipotit de seară
Ca să preschimb mărgean crepuscular în pâine.

Păstor de nori visând otave cu susur de lumină
Linsă de lună, naiada mea ascultă
Curgând în văi din fluier răcoarea înălțimilor
Când sub cetini i se înmormântează vălul.

Arătați-mă cu mâna, ca o alinare,
Neamului cuminte și olog din preajma fântânilor,
Cum pătrund încet și zeiesc
Cu o turmă alungată de silabe
În negură de Walhala, în veacul deschis.