Renasc mereu din propria-mi cenușă
Condus de patimă și-nlanțuit de-azur,
Regret a câta oară cetățile distruse,
Și-argintul mort, mai negru și mai sur.

Murind de mii de ori de-aceiași boală,
Renasc mereu de-același elixir,
Împart la toți cu inimă amară
Un cer senin și nesfințitul mir.