Au răsărit flori pe câmpie,
Câtă culoare în priviri!
Cu verde scriu o poezie,
E vremea marilor iubiri.

Maro sunt pomii prin grădină,
Pe ramuri mugurii-s verzui,
Zăresc o rază de lumină,
Plecând din ochii tăi căprui.

Albastre râuri vin, inundă
Iubirea noastră de cristal,
În Marea Neagră ne afundă,
Al dragostei, năvalnic val.

Părul bălai, spice în plete,
Căzând pe umerii golași,
Lacrimi îți sorb, cumplită sete
Când inima secată-mi lași.

Þi-e pielea toată aurie,
Sânii ca strugurii de dulci,
Porți frunză galbenă din vie,
ÃŽn roua zilei o arunci.

Ai buzele roșii ca macul,
Mă amețesc când te sărut,
Durerii mele vei fi leacul,
Ce din iubire s-a născut.

Contur de antică statuie,
Cu patimi sidefii cioplesc,
Bat suferința gri în cuie,
Port crucea celor ce iubesc.

Aura ta mă înconjoară,
Icoana mea fără de preț,
Vom dezlega în astă seară,
Misterul de la VoroneÈ›.

Ești mai fierbinte decât vara,
Încep ușor să mă topesc,
Din lumânare pică ceara,
Să ardă veșnic îmi doresc.

Ce roză este acum viața
După o noapte de amor,
Îmbătrânind, se lasă ceața,
Mucegăind culori ce mor.