Când eram copil, mă jucam în țărână
Cu licurici din pulberea zilei,
Cu umbrele serii pe lângă fântână,
Cu rădăcini din adâncul argilei.

Precum la vatră cu focul străbun,
Mă furau chemări în joc de năluci...
Acolo în țărână simțeam să m-adun
Din doine și oase, din pogoane de cruci.

Respiram țărână și-o rodeam în dinți
Îmi era hrană, viață, comoară,
O turnam pe mine cu pumnii fierbinți:
Mister din adâncuri, părinți din părinți...

Auzeam în mine strigarea lor clară
Și mă făuream din plămadă de Țară.