Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeți de mult uitate,
Vechituri și gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.

Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre și povară fără rost.

În jilțul fericirilor trecute,
Cu câlții scoși afară,
Doarme somnoros «odinioară»
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)

Treze stau prin colțuri drame doar schelete,
Printre ele nebunii săpate în perete,
Glume care-ncearcă nemurirea,
Spinări reci de salamandre
Subt dușumeaua minții, prin meandre.
A trecut pe-acolo moartea și iubirea.
Cine să le judece și să despartă?

O, deschide ferecata poartă
Kicsikém
Nu te teme
Duhurile toate te privesc
- Unele cu drag –
Căci, albă și fragedă,
Tu te profilezi ușoară
Ca pe un primăvăratec prag.
Și-n jurul tău
Tremură lumina crudă de afară.