as fi vrut să mă nasc în aceași zi cu rimbaud
să fumăm împreună opiul cel mai de preț
fără să -mi fie rușine
până când hamlet ar fi adus ierburile sublime
pe bicicleta extramundană a grandorii și suferinței
aprinzând albastre insomnii
ca pe focuri mai covârșitoare decât sufletul
incendiind universul singura plauzibilă apocalipsă
diseminând nesfârșit în lumea morților
eu am fost la sarmisegetuza mai înainte ca zamolxis
să fi fost sclavul lui pitagora
mai inainte ca sacralitatea bobului de fasole
să fi fost declarată religie interzisă
din toate acestea a rămas doar fantasma acelor dimineți
când trupurile sclavelor dace îngrășau pământurile cu lacrimi de sânge
iar mormintele erau invizibile, monumentale oștiri ale speranței de a exista
pregătind nemurirea sufletului
cu parfum de crini ucigători cum ar spune domnul kant
deschid cartea morților la pagina
unde mă așteptam să găsesc numele meu
aceeași fantasmă un fel de hieroglifă
pentru toate imperiile deșertăciunii de a fi
(Vaslui, 3 iunie 2010, ora 22.37)