Apropie-te înger cu tălpile goale, și învață-mă să mă rog:
stărui să pot să rostesc cuvintele care
coboară în lacrimi
și piatra inimii s-o țâșnesc cu sânge curat.
Seara, pe vinele unei clipe, încordez gândul ca un cerb
ce adulmecă apropierea primejdiei sau, poate,
Miresme de nimeni știute.
Pustia, se spune, are iz de sfinți și lavandă,
Și poate fi drum lung sau poate fi doar scurtătură către pământul făgăduitelor
Tăceri.
Pustietoare pot fi și bătăile pe care le dă inima în
lemnul de
Vecernie al singurătății, atunci când se adună gândurile mai abitir
Să rostuiască vremea, habotnică rugare.

Apropie-te înger, cu tălpile goale sa alergăm
În pajiștile de lumină
Ale nespusului