Când se-nsenină cerul, cu mii de stele-n față,
Nemărginirea mării în raze se răsfață;
Iar când își pune slava un obrăzar de nori,
Pe mare cade noapte, iar vântul dă fiori...

Și lacrimile slăvii, și fulgerele-i toate
Ea le primește-n sânu-i ce plânge și se zbate,
...Iubito! Astfel viața-mi legată-i de a ta,
Din cea dintâi clipită de-nfioarare-a mea...

Zâmbești? Pe chipu-mi cade o rază fericită...
Urăști? Îndrept spre dușmani o spadă ascuțită;
Iar când te văd în lacrimi, mi-e sufletul cernit
Și-n pieptul meu se zbate un demon răzvrătit...