M-am asezat pe marginea vietii,
cu picioarele atarnate si balabanindu-le,
asa, a plictiseala si a lehamite,
de ale mele, de toate.
Marginea vietii e un loc bun pentru a te gandi.
Daca ti-a trecut cumva prin cap sa o vinzi,
viata trebuie etalata ca marfa:
-Hai la via-taa de van-zaa-reee!...
Numai asa ii poti gasi un cumparator.
Cui ii place o ia. Si-ti da banul.
Daca merita. Daca are ce face cu ea.
Daca nu, n-ai decat sa-ti pui pofta-n cui!
Dumnezeule, ce de muste misuna pe-aici!
De unde-or fi aparut, frate? Si vin in roiuri!...
Mirosul este de vina!
Si-apoi ce?! Nu-i normal sa fie asa?
Viata are si ea un iz al ei. Ceva specific.
Mai ales daca o expui in vazul orisicui...
Mirosul de hoit atrage mustele. E lucru stiut.
Dar pana la urma omul se obisnuieste cu orice.
Si cu mirosurile. Si cu mustele. Si cu altele.
Important e sa nu calci niciodata pe iarba.
Scrie clar pe indicator.
In rest, viata curge intocmai ca un rau,
in care oamenii arunca tot felul de lucruri,
mai mult sau mai putin folositoare:
case, masini, scaune, paturi, televizoare,
covoare, radiatoare, combine frigorifice,
tacamuri, farfurii, pahare, calculatoare,
pana si vase de wc sau chiuvete...
Uneori apa scoate la suprafata si cadavre.
Ele ii dau mirosul asta infect!
Inchid ochii. Ce-am obosit!...
De sub gene lacrimi imi spala obrajii,
se aduna sub barbie si se preling pe gat, in jos.
Cu cine sa te lupti?!...
Alergi bezmetic s-o faci si pe-aia, si pe cealalta,
pana nu mai stii incotro te indrepti.
Cand m-am oprit prima oara din goana mea nebuna
catre niciunde, am constatat ca mama murise
in bratele mele si eu nici macar nu stiam!...
M-am chircit atunci in pantecul ei fara de viata
si-am plans. Ce altceva as mai fi putut face?!...