Minune, minune, când te-am văzut?
Când ți-ai trecut umbra prin mine?
Ai avut în adevăr pletele ca pădurile?
Ai avut ochii ca nopțile line?

Mi-a arătat cineva chipul tău, sau îl știam?
Te-am văzut în drumurile mele fără număr?
Sau te-am luat din povești și te-am întrupat
Ca să am și eu pe cineva lângă umăr?

Nu cumva gândurile s'au amestecat noaptea cu visele?
Nu cumva mi te-ai ascuns de frica morții în vis?
De unde te știu? De unde te am?
Care mit, ușile legendelor le-a deschis?

De unde te-am adunat, de nu te pot vedea?
De unde-mi vii atât de albă și de curată?
Nu cumva te-a zidit cineva în mine,
Ca să nu te mai pot dărâma niciodată?