de când căutam un patent sau o cheie să repar apa ruptă
trezit din somn am crezut că vorbești despre o avarie
într-un fel așa și era

totuși nu mi-a lipsit curajul să parchez în Parcul Eroilor
nu am nimerit niciodată timp de 9 luni intrarea în spital
scumpa noastră rablă fără tobă și frâne
în care am dormit de atâtea ori în Vama Veche sau pe Transfăgărășan

numai dintr-o femeie soarele poate răsări noaptea
fără copii viața mi-a fost o eclipsă
să ții de volan la vale nu e atât de ușor pe cât pare
viteza crește necontrolat iar drumul cotește necontenit

după impact rămân doar farurile aprinse
roțile se învârt o vreme în gol
pentru că însuși cerul e gol de drumuri
marcat întrerupt cu linii de sânge

fără calmante aceeași durere sporea
în tine alți doi ochi albaștri trăgeau de pleoape pentru a se deschide
nu ți-am spus niciodată dar trupul unei mame în clipa nașterii e un tort alb
peste care dintr-un motiv sau altul cei dragi vor aprinde lumânări

dincolo de această reprezentare nimic ieșit din comun
poate doar tona de mărunțiș schimbată pe o tonă de cafea
un Tată în Așteptare miroase nedefinit a ars a amar și a fără zahăr

la camera de gardă întotdeauna cineva necurat îți va ține
inima în pahare de plastic
iar tu ca un radio stricat repeți intermitent
acest alt fel de a spune „aaaMuuuțiaaani…”

vor trece anii draga mea tu să știi
că după ce vei sufla în tort
cineva aici în plin întuneric pe tine iubește definitiv