spre toamnă nu mai simt nimic
sufletu-mi
e o pasăre anesteziată

îmi subțiez trupul odată cu rochia
lăsând ploaia cleioasă
să-mi poarte
prin vase sanguine
spre inimă
ace lungi de pin

prin țevile sparte
apa trece domol
ca prin găuri
de nasture descusut
de la un vechi costum de paradă

merg tăcută și împăcată
ca o femeie
care tocmai a ieșit din biserică

mă întâlnesc cu iubitul meu
la răscruce
și aud cum apa pleoscăie
sub bocancii lui soldățești





(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)